Virgil Musta, avertisment îngrijorător: ”Riscăm să ajungem într-o situație similară cu a Italiei”

Publicat: 10/03/2021 | 12:15

Șeful Secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, avertizează cu privire la numărul pacienților care sosesc în stare gravă la spital.

România poate ajunge în orice moment în situația Italiei, medicii fiind nevoiți să trieze pacienții deoarece secțiile ATI sunt pline.

”De trei săptămâni ne confruntăm cu un număr foarte mare de pacienți COVID. Vedem vârful aisbergului. Zilnic evaluăm 50-100 de pacienți dintre care o parte trebuie internați, deoarece au forme severe.

Suntem într-o presiune foarte mare, deoarece spitalul nostru și cele suport sunt aproape pline. Riscăm să ajungem într-o situație similară cu a Italiei, ceea ce nimeni nu își dorește.

Eu nu sunt deloc relaxat, ci îngrijorat. Pe lângă numărul mare de cazuri, care se datorează prezenței tulpinii britanice există riscul apariției celorlalte tulpini. Există riscul ca tulpina noastră să sufere mutații genetice. Când într-o comunitate sunt foarte multe îmbolnăviri, la un moment dat virusul suferă mutații”, a declarat Virgil Musta pentru Gândul Live.

În opinia lui Virgil Musta, singura șansă ca lucrurile să revină la normal este ca populația să se vaccineze anti-COVID. De asmenea, este foarte important ca cetățenii să respecte în continuare măsurile impuse de autorități.

“Situația nu este foarte bună, trebuie să luăm măsuri rapide. Nu toate lucrurile depinde de noi, ci de vaccinurile pe care le primim de la comunitatea europeană. Aceste lucruri au întârziat vaccinarea, un proces esențial în acest moment al valului trei de pandemie, pe care îl poate bloca.

Contează foarte mult mai mulți factori: eficiența măsurilor care s-au luat. Dacă lumea înțelege și respectă toate regulile, lucrurile vor merge bine. Dacă nu ne vom conforma, să fim responsabili, solitari, atunci indiferent de măsurile luate, lucrurile nu vor decurge bine, presiunea asupra spitalelor va fi mare.

Am avut situații de persoane vaccinate care au făcut COVID. Dar au avut forme ușoare și au evoluat foarte bine”, a mai spus medicul.