Dupa un mariaj de doi ani si jumatate, in urma caruia a rezultat si o fetita, cvadrupla campioana olimpica la canotaj Viorica Susanu, in varsta de 35 de ani, se afla in plin proces de divort cu sotul ei, Vlad Luchian.
In octombrie 2008, canotoarea Viorica Susanu s-a casatorit cu un coleg de bransa, Vlad Luchian, mai tanar cu 10 ani decat cvadrupla campioana olimpica. Cei doi miri se declarau foarte fericiti si impliniti de pasul facut la acea vreme, iar urmatorul obiectiv al cuplului dupa nunta a fost nasterea unui copil. In luna aprilie 2010 a venit si copilul in familia celor doi sportivi, o fetita pe nume Irina. Chiar daca apropiatii ii vedeau imbatranind fericiti impreuna, mai ales dupa nasterea fetitei, lucrurile au luat o intorsatura neasteptata intre Viorica si Luchian. CANCAN a intrat in posesia unor informatii conform carora familia de canotori se afla in plin divort la numai doi ani si jumatate de la nunta.
Contactata telefonic, Viorica Susanu a recunoscut despartirea de sotul ei si a precizat ca divortul a avut deja prima infatisare, iar actele au fost depuse undeva la inceputul anului: „Da, suntem in divort. Prima infatisare a avut deja loc, urmatoarea este programata in octombrie. Explicatia simpla ar fi ca mariajul nostru a ajuns la un punct in care am simtit ca nu mai merge. Nu cred ca va fi un divort care se va termina pe cale amiabila, pentru ca la mijloc este vorba si de un copil. Irina se afla acum cu mine, nu ma mai intereseaza nimic, decat sa imi cresc fetita si sa ma pregatesc pentru Jocurile Olimpice de la Londra”. Altfel, Viorica Susanu a mai dat de inteles ca nu ea a fost cea care a depus actele de divort, ci sotul ei, Luchian: „Eu nu am timp de asa ceva, sa plimb acte. Dar daca s-a ajuns aici, asta este. Oricum, era clar ca nu mai mergea. Sper ca aceste informatii pe care le aveti sa nu fi venit din partea lui, pentru ca si asa a castigat oricum destui bani de pe urma mea”. S-au cunoscut in club Viorica Susanu si Vlad Luchian si-au intersectat privirile pentru prima data intr-o discoteca, la finele anului 2004. La cateva zile distanta, Luchian si-a facut curaj si a sunat-o pe Viorica. De la telefonul surpriza, cei doi sportivi au pus bazele unei relatii care avea sa se transforme intr-o poveste de iubire. Luchian ar fi cerut-o de nevasta pe campioana olimpica la Snagov, intr-un cadru romantic, exact in locul in care s-au sarutat pentru prima data. Cine este Viorica Susanu? La 35 de ani, Viorica Susanu a revenit de cateva luni la sportul care i-a adus atatea satisfactii. Chiar daca a castigat tot ce se putea castiga, canotoarea este hotarata ca la olimpiada de anul viitor sa isi imbogateasca zestrea de medalii cu altele la fel de stralucitoare. Momentan, Susanu este cvadrupla campioana olimpica, de doua ori cu barca de opt plus unu la Sydney si Atena si de doua ori la rame fara carmaci, Sydney, respectiv, Beijing. In palmaresul sportivei mai figureaza cinci medalii de aur la Campionatele Mondiale, plus titlul de campioana en-titre la proba de doua rame.