Viorica și Ioniță de la Clejani au vorbit într-un interviu despre cât de greu le-a fost în pandemie din punct de vedere financiar. Cum singura lor sursă de venit sunt cântările, și-au cheltuit toate economiile pe care le stânseseră pentru a putea duce un trai decent.
Viorica și Ioniță de la Clejani sunt nume foarte cunoscute pe scena din România și mai ales peste hotare. Cuplul se pot mândri cu concerte Opera Garnier, din Paris, La Perpignan și cu aprecierea vedetelor renumite, printre care se numără Johnny Depp și Vanessa Paris.
Faimoșii lăutari au declarat într-un interviu cât de greu le-a fost în pandemie. Obișnuiți să aibă cântări în fiecare weekend și concerte mari, s-au trezit fără nicio sursă de venit.
„A fost destul de greu pentru niște oameni care nu stau locului niciodată, care vin acasă doar în vizită. Pentru toți artiștii a fost greu. Te trezești așa că nu mai ai pentru cine să cânți. Apoi a venit Covid-ul, acum e război. Trăim niște perioade destul de fragile, dar avem încredere. În pandemie nu s-a cântat, decât la evenimente cu număr foarte mic, și.. cine invită Taraful de la Clejani, cu Viorica și Ioniță?! Păi dacă noi suntem 13-15 cu instrumentiști, mai erau niște invitați și aia era petrecerea. Din păcate sau din fericire, nu e locul nostru într-o formulă mică”, au spus Clejanii. (CITEȘTE ȘI: Ana Baniciu este însărcinată? Artista a făcut primele declaraţii)
Viorica și Ioniță de la Clejani au spus cât de greu le-a fost în perioada în care nu au avut cântări. Motivul ar fi nu doar întreținerea lor, ci și a celor 11 oameni pe care îi au în cadrul trupei.
„Bineînțeles că această criza ne-a afectat foarte mult. Nu mai ai de lucru, am cheltuit economiile, ajungi de nu mai faci nimic. Păi dacă nu produci, ce cheltui? Și în afară de muzică, noi nu facem altceva. Lipsa activității a fost cruntă pentru noi. Eu sunt lider de trupă, în spatele meu am 11 oameni cărora trebuie să le dau de mâncare. Oamenii au înțeles și am făcut o echipă până la capăt”, au adăugat Clejanii. (CITEȘTE ȘI: Diana Sar, declaraţii neaşteptate despre viaţa sentimentală: „Încă nu am întâlnit femeia cu care să îmi doresc să creez o relație”)