Viorica Dăncilă, război total cu Klaus Iohannis. “Sunt convinsă că…”

Publicat: 22/10/2019 | 13:52

Candidadtul PSD la alegerile prezidențiale de luna viitoare, Viorica Dăncilă, continuă războiul cu Klaus Iohannis. După ce l-a atacat în timpul unei dezbateri cu simpatizanți ai PSD din Moldova, despre care a spus că a adus multă ură și dezbinare între români, Viorica Dăncilă a postat, pe contul personal de socializare, un mesaj la adresa actualului președinte al României.

Sunt convinsă că Președintele Iohannis urmărește acum cu îngrijorare criza în care a aruncat România”, a fost mesajul Vioricăi Dăncilă.

Avem un președinte care în cinci ani de zile nu a existat, un președinte care trebuia să vină în toate zonele țării, un președinte care să ceară respect pe plan extern, care să țină cu România și cu românii, să aducă echilibru și consens, un președinte care să ne reprezinte așa cum suntem noi românii, calmi, onești, harnici, oameni care nu jignim. A adus atâta dezbinare în această țară și atâta ură în sufletul unora și sper ca această ură să se întoarcă împotriva celui care a creat-o”, a spus Viorica Dăncilă în cadrul unei dezbateri cu simpatizanți ai PSD organizată la Botoșani.

Avem nevoie de un președinte care să muncească 24 din 24 de ore, 7 zile din 7, nu avem nevoie de un președinte care din când în când dintr-o vacanță mai vine și atacă guvernul sau atacă parlamentul sau pe cineva care l-a deranjat. Nu avem nevoie de un președinte sau de un partid care nu lucrează sâmbăta și duminica pentru că e ziua de odihnă, care nu lucrează după ora 18.00 că are somnul de frumusețe. (…) Pentru mulți dintre români nu există sâmbătă sau duminică și lucrează până noaptea târziu. Avem nevoie de un președinte care să nu dea dovadă de aroganță. Mă uit la candidatul Iohannis, are atât de multă încredere că va câștiga încât nu vine între oameni, nu discută cu oamenii, nu îl vedem decât în grupul PNL, nu-i pasă în rest de ce se întâmplă. Nu face campanie pentru că postul de președinte i se cuvine”, a mai declarat Viorica Dăncilă.

Președintele PSD l-a comparat pe Klaus Iohannis cu un dictator. „Președintele României a venit cu numeroase obstacole împotriva Guvernului, președintele, care care trebuia să aducă la masa dialogului guvernul, parlamentul, a fost cel care a impiedicat cât mai multe măsuri luate pentru români și România, fie că vorbim de legi în Parlament, pe care le-a contestat, fie că vorbim de nominalizarea unor miniștri, pe care i-a respins fără a avea motive, legate de legalitate, ci doar de oportunitate, nu i-a plăcut vestimentația, nu i-a plăcut că l-a criticat o dată. Acest președinte care s-a comportat ca un dictator pentru această țară, in care ceea ce a spus el trebuia respectat de toți”, a mai spus, la Botoșani, liderul PSD.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult