Viorica Dăncilă a reacționat, pe pagina sa de socializare, după ce președintele Klaus Iohannis a lansat un atac dur la adresa lui Victor Ponta. Klaus Iohannis a scris că acesta ”își menține atitudinea arogantă”, iar Viorica Dăncilă a distribuit respectiva postare și i-a adresat o întrebare tranșantă președintelui României.
”Constat că domnul Victor Ponta își menține aceeași atitudine arogantă cu care ne-a obișnuit și în ceea ce privește organizarea unei dezbateri electorale atât de necesare și așteptate de către toți românii interesați să afle proiectele celor doi candidați rămași în cursa pentru Palatul Cotroceni”, a scris Klaus Iohannis – în 2014 – pe pagina sa de socializare.
În replică, Viorica Dăncilă – liderul PSD – a dat share acestei postări și îi cere președintelui să explice, acum, ideea de ”atitudine arogantă”, dar, mai ales, faptul că nu participă la dezbateri electorale în 2019, în pofida faptului că a declarat, de fiecare dată, că o dezbatere electorală este ”necesară și așteptată” de români.
”Cum e cu “atitudinea arogantă”, domnule Iohannis? Ne mai explicați o dată cum e cu “dezbaterea electorală atât de necesară și așteptată de toți românii”?”, a întrebat, pe pagina de Facebook, Viorica Dăncilă.