Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, că luni va primi raportul complet de la Ministerul Muncii referitor la Sorina, fetița de 8 ani din Baia de Aramă ridicată cu forța de un procuror ca să fie dusă la familia adoptivă, precizând că toți cei care au greșit vor plăti.
„Mâine am raportul complet de la Ministerul Muncii. Să spunem că cineva a greșit, dar ce vom face cu Sorina, cu ce simte Sorina, dacă vrea sau nu să plece cu părinții adoptivi. Ce s-a întâmplat acum va rămâne în sufletul Sorinei o viață”, a declarat premierul, la Antena 3.
Liderul Executivului a condamnat comportamentul procurorului, care a ridicat fetița cu forța.
„E un caz care a creat multă emoție, înseamnă că oamenii dau dovadă de solidaritate și că le pasă de ce se întâmplă în jurul lor. Vor plăti cei care au greșit, dar e important ce se întâmplă cu Sorina. Ea a crescut alături de niște oameni timp de opt ani. Poate că noua familie nu a rău intenționată, dar nu poți după opt ani să fi luat să crești în altă parte. (…) Dincolo de pedepsele pe care le vrem pentru cei care au greșit, acest lucru se poate repeta. Noi trebuie să ne gândim cum reglăm aceste lucruri din punct de vedere administrativ. Dincolo de deciziile care poate nu au fost cele mai inspirate, dincolo de comportamentul unora, care e de neiertat. M-am revoltat foarte mult acele imagini.. am văzut că o femeie poate să se comporte așa.. pentru mine nu e de acceptat. Și nici măcar nu a realizat că a făcut ceva rău. E șocant pentru toți cei care au urmărit acest caz”, a declarat Viorica Dăncilă.
Procurorul general Bogdan Licu a dispus verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind modul în care un procuror din acea structură a intervenit în cazul fetiței din Mehedinți și a efectuat percheziția domiciliară. Totodată, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Lia Savonea, a sesizat Inspecția Judiciară pentru a efectua cercetări cu privire la conduita și modul în care procurorul a intervenit.