Viorica Dăncilă a făcut anunțul! Salariul minim brut va fi 3000 de lei
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, joi, la Alba Iulia, în cadrul şedinţei de Guvern extraordinare, că domeniul construcţiilor va fi declarat „prioritar şi de importanţă naţională” pentru economia românească, astfel că pentru acest sector, va fi stabilit „un salariu minim brut lunar de 3.000 de lei”.
La începutul şedinţei solemne de Guvern de la Alba Iulia, premierul a anunţat că vor fi aprobate prin memorandumuri „două acorduri în domenii prioritare pentru România – construcţii şi educaţie”, care vor fi semnate cu sindicatele şi patronatele imediat după reuniune.
„Acordul în domeniul construcţiilor: vom declara acest sector prioritar şi de importanţă naţională pentru economia românească pentru următorii 10 ani. Pentru sectorul construcţiilor, vom stabili un salariu minim brut lunar de 3.000 de lei, vom elimina taxele pe muncă pentru angajatori, iar pentru angajat le vom stabili astfel încât salariul minim net lunar să depăşească echivalentul în lei a 500 de euro”, a explicat Viorica Dăncilă.
Vor fi introduse şi alte măsuri suplimentare
Potrivit şefei Executivului, vor fi introduse şi alte măsuri suplimentare pentru combaterea muncii la negru în acest sector.
„O altă măsură va consta în introducerea obligativităţii de acordare a avansului pentru contracte de lucrări, în procent de 30%, indiferent de sursa de finanţare şi restituirea acestuia prin reduceri procentuale la fiecare factură, până la finalizarea proiectului”, a arătat Viorica Dăncilă.
În sprijinul finanţării acestui sector va fi înfiinţat „un fond de garantare pentru construcţii cu participarea statului în procent de 80% şi a firmelor de construcţii cu 20%”, a informat premierul. Acordul a fost semnat la sfârşitul şedinţei de premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii, Valentin Petrescu.
„Guvernul are în vedere măsuri pentru sprijinirea acestui domeniu, ţinând seama de faptul că sectorul construcţiilor este prioritar pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programul de guvernare şi că această activitate este decisivă pentru realizarea proiectelor de investiţii publice şi private. Sectorul construcţiilor va fi declarat sector prioritar, de importanţă naţională pentru economia românească pe următorii 10 ani. Pentru sectorul construcţii se va stabili un salariu minim brut lunar de 3.000 lei. Taxele datorate de angajator pentru forţa de muncă vor fi eliminate, iar cele ce revin angajatului se vor stabili astfel încât salariul minim net lunar să depăşească echivalentul în lei a 500 euro”, a transmis Executivul.