O femeie a tras lozul câștigător după ani întregi în care a muncit pe brânci în străinătate! Norocul i-a surâs după 15 ani în care a lucrat în Italia, pentru un trai decent. A jucat de mai multe ori la Loto, în speranța că în viitor poate va câștiga. Iată că acest lucru s-a întâmplat când se aștepta mai puțin. Câți bani a câștigat?
Viorica este una dintre milioanele de români plecați la muncă în străinătate. Femeia și-a dedicat o mare parte din tinerețe muncii peste hotare, pentru a duce un trai decent. A vrut să-și ajute familia și să aibă posibilitățile financiare necesare pentru a-și crește și a-și educa fiicele, așa cum a fost mai bine. Pentru asta, a avut nevoie de bani pe care nu i-a putut procura din țara noastră. A ales să plece în Italia, unde și-a petrecut 15 ani din viață.
CITEȘTE ȘI: POVESTEA DRAMATICĂ A FRUMOASEI MIRUNA DIN IAȘI. ARE NEVOIE DE 1.500 LEI/ZI PENTRU A SUPRAVIEȚUI
Nici prin cap nu-i trecea că un bilet la Lotto îi va schimba total viața. L-a cumpărat de la o benzinărie din Republica Moldova, fără să se aștepte că va câștiga vreodată. Ei bine, acest lucru s-a întâmplat. Femeia s-a ales cu suma uriașă de 4 milioane de lei, când nu se aștepta deloc.
„Am cumpărat biletul norocos de la o benzinărie din Leova. Inițial am văzut că scrie doar „participare la TV”. De emoții, nu am conștientizat că în dreptul cifrei 7 era indicată suma de 4 000 000 de lei. Când am înțeles că este realitate, am început să plâng ca un copil mic și nu mă puteam opri”, a mărturisit aceasta, pentru Loteria din Moldova.
Viorica a avut parte de un șoc atunci când a realizat că biletul ei a fost câștigător. Femeia a izbucnit în lacrimi de fericire, pentru că știa că acești bani îi vor schimba viața și nu va mai fi nevoită să lucreze peste hotare.
„Nu mă puteam opri din plâns, dar printre lacrimi am reușit să-i spun să nu se sperie, pentru că plâng de fericire – am câștigat 4 000 000 de lei! Am băgat fata în sperieți, dar apoi a început și ea să plângă de bucurie”, a mai spus aceasta.
S-a bucurat, căci își poate încheia creditele și își poate ajuta financiar fetele.
„Îmi voi închide creditele, îmi voi ajuta financiar fetele, îmi voi procura o mașină nouă – planul de investiție a fost făcut pas cu pas! Am crezut fără nicio îndoială că va veni această zi. Și ea a venit!”, a conshis Viorica Cojocar.