Viorel Hizo a demisionat de la U Cluj

De: Cancan
Publicat: 05/04/2010 | 00:00

„Mi-am prezentat demisia si finish! Nu s-a intamplat nimic, asa am considerat eu ca este bine sa se intiaple. Am ales acest moment acum, dar voiam sa procedez astfel inca de acum doua saptamani, cand am fost oprit. Motivele? Asteptam altceva de la echipa. Si ca joc, si ca rezultate. Nu mai puteam sa continuu. Va asigur ca demisia are explicatii logice. Mai multe veti afla in conferinta de presa de miercuri”, a declarat Hizo pentru gsp.ro.

In urma cu cateva zile, Hizo declarase ca se simte inutil si si-a criticat jucatorii pentru lipsa de atitudine din timpul jocurilor. Sub comanda lui Hizo, clujenii au obtinut doar o victorie in cele trei meciuri jucate in acest retur.

„Managerul general Viorel Hizo a renuntat la functie si va parasi Universitatea Cluj. Incepand de astazi, de pregatirea echipei se va ocupa antrenorul principal Cristi Dulca”, se arata intr-un comunicat postat pe site-ul oficial al echipei clujene.

„Nu stiu de ce a demisionat domnul Hizo. E un moment in care echipa trebuie sa se trezeasca, sa lase presiunea la o parte si sa recuperam punctele pierdute in meciurile cu Craiova si Bihor. Daca vom castiga urmatoarele trei jocuri revenim puternic in lupta pentru promovare. Jucatorii trebuie sa inteleaga ca nu e nimic pierdut, mai sunt destule jocuri de disputat si se pot intampla multe”, a declarat Dulca, cel care se va ocupa in continuare de echipa.

Universitatea Cluj ocupa pozitia a cincea in clasamentul Seriei 2 a ligii secunde, la cinci puncte distanta de locul doi, care asigura promovarea in primul esalon.