Viorel Cataramă a postat, pe pagina sa de Instagram, un mesaj prin care își arată nemulțumirea fața de situația în care se află turismul românesc în 2021, al doilea an al pandemie de coronavirus.
Omul de afaceri, care a lucrat în domeniu pe vremea comunismului, iar în 1991 a fost secretar de stat în Ministerul Turismului susține că lărgirea plajelor a gonit oamenii, de fapt, în loc să îi convingă să vină într-un număr mai mare.
„În timpul studenției (comunismului) am lucrat ca ghid ONT. În 1991 am fost ministrul (secretar de stat) TURISMULUI.
N-aș fi crezut atunci că turismul în țara mea se va prăbuși! Mamaia, 2021. În toată lumea se caută soluții ca hotelurile să fie cât mai aproape de plajă. La noi, toate hotelurile sunt îndepărtate de plajă, care a fost mărită nejustificat.
Consecința: un spațiu imens, fără mult nisip, dar cu coji de scoică care nu permit turiștilor să meargă desculți în apă, murdărie, hoție (de șlapi)! Plus, cearșafurile și umbreluțele aduse de acasă, la concurență cu șezlongurile marilor hoteluri!
Nu mai este permisă nici funcționarea barurilor de pe plajă, așa că dacă vrei apă ți-o aduci de acasă!
Și asta, pentru că în funcțiile publice ajung tot mai mulți idioți! Îi putem înțelege pe francezi și pe elvețieni de ce vor să plece cât mai grabnic din România!
Deja, tot mai mulți turiști regretă Mamaia din timpul comunismului! Pentru că, prostia, tembelismul și cretinismul domină, din ce în ce mai mult spațiul public!”. scris Viorel Cataramă pe Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
Pericolul de inec a crescut în Mamaia, după ce plajele au fost lărgite, prin îngustarea porțiunii de apă de la mal la geamandură la cel mult 20 de metri. Prin urmare, salvamarii se așteaptă la un sezon dificil, cu incidente, transmite Digi24.ro.
Conform sursei citate, o dată cu lărgirea plajelor din Mamaia, pantă de înclinare este abruptă iar trecerea de la apă mică la apă adâncă este bruscă. Salvamarii le cer insistent turiștilor să înoate doar până la balizele de semnalizare din mare. La mal, apă are 15-20 de centimetri, iar la baliză avea 1,70.