Violatorii din Vaslui se pregătesc de eliberare condiţionată

De: Cancan
Publicat: 23/01/2018 | 09:32

Ioan Surleac, inculpatul care a primit pedeapsa cea mai mică (de şase ani de închisoare), va fi propus pentru eliberarea condiţionată în luna februarie, în timp ce Alin Rotaru şi Bogdan Boicu (condamnaţi la 6 ani şi 4 luni, respectiv 6 ani şi 6 luni) urmează să fie propuşi pentru eliberare condiţionată după jumătatea acestui an, potrivit adevărul.ro.

Cei şapte tineri au fost condamnaţi în 2015 la pedepse cuprinse între 6 şi 10 ani de închisoare.

Toţi cei şapte tineri sunt în prezent încarceraţi în Penitenciarul Vaslui, executându-şi pedepsele în regim semideschis. Primii trei care urmează a înainta cererile de liberare condiţionată sunt cei trei tineri care şi-au recunoscut faptele, fiind condamnaţi în baza acordurilor de recunoaştere.