Trei tineri suceveni au fost arestati preventiv, iar un al patrulea este cautat de politie, dupa ce au sechestrat doua tinere, iar pe una dintre ele au violat-o.
Doua tinere de 19 ani din orasul sucevean Vicovul de Sus au fost invitate in seara de 13 februarie 2011 la discoteca din oras de un amic de-al lor si, fara sa banuiasca nimic, au fost de acord. La un moment dat, tanarul le-a propus sa treaca pe la cativa prieteni, cu care apoi sa mearga impreuna la discoteca, iar fetele au acceptat. Din nefericire pentru ele, lucrurile au luat brusc o intorsatura neasteptata. Au fost duse intr-o casa nelocuita, unde asteptau intr-adevar trei tineri, dar care nu aveau chef de dans, ci de sex. Baietii au scos cutitele si le-au amenintat ca, daca se opun, le vor omori. Una dintre fete a scapat, sustinand ca are o boala venerica, insa cealalta tanara a fost batuta, stransa cu cureaua de gat si violata de trei dintre cei patru tineri, din seara zilei de 13 februarie si pana in zorii celei de a doua zi, pe 14 februarie. Dupa ce au scapat, fetele au depus plangere la politie. Constantin Mandici (22 de ani), din Radauti, Dumitru Georgescu (21 de ani) si Vasile Sorin Ciubotariu (20 de ani), din Vicovu de Sus, au fost incarcerati in arestul Inspectoratului Judetean de Politie Suceava. Cel de-al patrulea tanar, Costica Mandici (24 de ani), din Vicovu de Sus, a primit mandat de arestare in lipsa, fiind in prezent cautat de politie.