Meteorologii anunță pentru următoarele zile o vreme deosebit de caldă, cu temperaturi de până la 18 grade celsius, mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă a lunii martie. Temperaturi mai ridicate sunt așteptate și la munte, astfel că mulți dintre români vor simți această primă lună de primăvară ca fiind, de fapt, vară în toată regula; florile și copacii “vor exploda” de culoare și frunze de un verde crud.
Dacă în ultimele zile, temperaturile maxime au variat între 9 și 11 grade, meteorologii anunță, pentru weekend o vreme caldă, temperaturile urmând să crească treptat. În Banat, sunt așteptate temperaturi de până la 19 grade.
“Ulterior, va urma un proces de încălzire, astfel încât, pe 17 și 18 martie, media temperaturilor maxime urmează să atingă 19 grade, iar până pe 24 martie aceasta se va încadra ecartului 15…17 grade și va fi ușor mai ridicată decât în mod normal pentru ultima decadă a lunii martie”, informează Administrația Națională de Meteorologie.
Pentru Transilvania, meteorologii anunță temperaturi de până la 18 grade, însă temporar sunt așteptate și precipitații sub formă de ploaie pentru următoarele zile.
“Moldova: în intervalul 16 -18 martie, vremea se va încălzi astfel încât această medie va atinge 18…19 grade. Ulterior, deși în ușoară scădere, media temperaturilor maxime, de 12…14 grade, va fi ușor mai ridicată decât în mod normal în
ultima decadă a lunii martie”, mai informeaază ANM.
Vremea se va încălzi și la munte, unde vineri și sâmbătă vor fi temperaturi maxime apropiate de 0 grade, însă începând de duminică, acestea vor crește spre 5-6 grade celsius. De asemenea, și pentru Capitală, meteorologii anunță, pentru vineri, valori termice ce se vor situa uşor peste cele caracteristice perioadei. “Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 14 grade”, informează ANM.