Iarna își intră în drepturi, iar specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie ne anunță că nu vor lipsi episoadele severe cu ”fenomene de viscol” și ninsori abundente.
Temperaturile vor scădea până la -10, -15 grade Celsius, iar aceste valori negative nu vor fi întregistrate doar în Moldova sau Transilvania, ci și în zonele mai joase. Elena Mateescu, directorul ANM, ne anunță că primul viscol al anului va fi înregistrat chiar în luna decembrie.
”Nu trebuie să excludem ca în următoarele trei luni de iarnă nu putem să avem şi episoade în care fenomenele specifice anotimpului alb să se întâmple, pentru că este normal într-un anotimp de iarnă în România să avem şi episoade severe cu fenomene de viscol, cu cantităţi mai abundente de precipitaţii sub formă de ninsoare, cu perioade care să ne aducă şi ger, adică valori sub -10, -15 grade, nu numai în Moldova sau în Transilvania, ci şi în zonele mai joase de relief. În decembrie avem cel puţin un viscol, în ianuarie două, de asemenea şi în luna februarie”, a spus Elena Mateescu pentru dcnews.ro.
„Grosimea maximă a stratului de zăpadă a depășit până acum 200 de centimetri, în lunile decembrie, ianuarie și februarie. Am avut și o situație, cea mai mare grosime, în februarie, la Călărași 173 de centimetri. Statistica meteorologică confirmă și episoade de vreme severă. Sunt normale. Ce putem să spunem… noi facem analiza unităților de ger pentru a evalua impactul temperaturilor minime. Vorbim de cele sub -15 grade”, a mai spus directorul ANM.