Reprezentantii Administratiei Nationale de Meteorologie au emis vineri o atentionare cod galben de ninsori incepand de sambata. Zonele afectate ale tarii sunt cele din S si S-E. Specialistii au anuntat si un cod portocaliu de viscol.
Potrivit avertizarii meteorologice, codul galben de ninsori va intra in vigoare incepand de sambata seara, aria ninsorilor urmand sa se extinda dinspre Lunca Dunarii si va cuprinde treptat regiunile sudice si sud-estice ale tarii, precum si zona Carpatilor de Curbura.
Se va depune strat de zapada consistent, iar vantul va avea intensificari cu viteze de 55…65 km/h, viscolind ninsoarea.
Codul portocaliu de viscol a fost emis pentru judetele Buzau, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Ialomita, Calarasi, Braila, Vrancea, Galati. Temporar viscolul va fi puternic, iar viteza vantului la rafala va depasi 70…80 km/h. Zapada va fi troienita si vizibilitatea se va reduce sub 50 m. In judetele Tulcea si Constanta, viscolul va avea intensitatea maxima incepand din primele ore ale zilei de duminica.
Pentru vineri, ANM anunta ca in jumatatea de vest a tarii vor fi precipitatii pe arii extinse, in general moderate cantitativ, urmand a se cumula local 15…20 l/mp. In zonele montane si submontane va ninge si se va depune strat de zapada mai consistent indeosebi in Muntii Banatului.
In Maramures si in Transilvania vor predomina ninsorile, iar in Crisana, Banat si Oltenia se vor semnala precipitatii sub forma de ploaie, lapovita si ninsoare. Vantul va avea intensificari la munte, cu viteze ce vor depasi, pe crestele inalte, 70…80 km/h la rafala, viscolind sau spulberand zapada, dar si in sud-vestul teritoriului la inceputul zilei si local si temporar in regiunile estice si sud-estice, cu rafale de 50…60 km/h.
Oana Pascaru