Oficialii Administraţiei Naţionale de Meteorologie au anunțat că vine din nou potopul în România, după ce furtunile din weekend au făcut prăpăd în unele zone. În rândurile de mai jos, veți afla ce județe sunt vizate de codul portocaliu de ploi puternice, dar și de cel galben și când se va dezlănțui totul.
Descoperă și: ANM a făcut anunțul. Cum va fi vremea până la sfârșitul lui iulie! Unde va ploua, care vor fi temperaturile maxime
Cod portocaliu de furtună: 20 iulie, ora 12:00 – 20 iulie, ora 21:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate
Zone afectate: conform textului și hărții;
În vestul și sudul Moldovei, nordul Dobrogei, nordul și nord-estul Munteniei, precum și în estul și sud-estul Transilvaniei instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Aversele vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp.
Cod galben de ploi: 20 iulie, ora 10:00 – 20 iulie, ora 21:00
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții;
În intervalul menționat, în Maramureș și local în Transilvania, Muntenia, Dobrogea și Moldova vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie și, izolat, grindină. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de peste 20…25 l/mp și izolat 30…40 l/mp/
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică
În intervalul menționat, în regiunile nordice, centrale și în zona de munte instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, posibil, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 30…35 l/mp.
Află și: Coronavirus, simptome diferite în funcție de grupa de sânge. Ce au descoperit specialiștii
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, reprezentanții Administraţiei Naţionale de Meteorologie va actualiza datele de mai sus.
Sursa foto: pixabay.com