Vin NINSORILE! Vezi cand vor cadea primii fulgi de nea in Romania! Vremea calda e pe sfarsite

De: Cancan
Publicat: 18/01/2014 | 16:40

Cerul va fi variabil, exceptând nord-estul ţării şi nordul extrem, unde sunt mai mulţi nori şi izolat va ploua slab. Spre seară cerul se acoperă de nori şi în regiunile sud-vestice, urmând ca ploile, în general slabe cantitativ, sa cuprindă în cursul nopţii următoare aproape toate regiunile.
 

Vântul va sufla mai tare în Banat şi în zona montană. Maxime zilei vor fi cuprinse între 2 grade în nordul Moldovei şi 16 grade în Banat şi dealurile Crişanei. La prima oră, în zonele joase din sud şi sud-est, pe spaţii restrânse va fi ceaţă.

BUCURESTI
În Bucureşti, cerul – variabil ziua – se va înnora treptat spre seară, iar la noapte trecător va ploua slab. Este în continuare mai cald decât normal, la amiază vor fi în jur de 9 grade.

MUNTE
La munte, cerul va fi variabil ziua, apoi se va înnora treptat urmând ca noaptea să plouă pe arii extinse. Ploile sunt, însă, slabe cantitativ. În Carpaţii Orientali şi cu totul izolat în rest, ploile pot trece temporar în lapoviţă şi ninsoare. Vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări mai ales în zona de creastă.

Semenic doar 4 cm de zăpadă, la Păltiniş, 18. Sus, la Bâlea Lac e cel mai mare strat de zăpadă, de 52 de cm, în timp ce la Straja au rămas 9 cm de zăpadă, în condiţii de cer variabil şi soare.

REGIUNI
Vreme deosebit de caldă în continuare în vest, unde maximele vor fi de 15-16 grade în Banat, 14 la Arad şi Oradea şi 13 la Satu Mare. Cald este şi în Transilvania, chiar dacă maximele sunt puţin mai mici: 9 grade vor fi la Cluj, 11 la Sibiu şi Braşov şi 6 la Miercurea. Cerul va fi temporar noros şi izolat va ploua slab în Maramureş şi în nordul Transilvaniei. Vântul va avea intensificări temporare în Banat şi la munte.

În sud, cerul va fi variabil. Spre seară se va înnora în Oltenia, dar ploile aşteaptă căderea nopţii. Dimineaţa şi seara, în zonele joase, va mai fi ceaţă. Valorile termice sunt tot ridicate, maxime în general peste 10 grade: 12 grade la Drobeta Turnu Severin, Rm Vâlcea şi Giurgiu.

Vreme în general frumoasă şi caldă în Dobrogea. Cer variabil şi puţină ceaţă dimineaţa şi seara. Maxime de 10 grade vor fi la Tulcea şi 11 la Constanţa.

În Moldova nu mai este la fel de cald ca ieri…temperatura scade usor: 3…5 grade în jumătatea de nord a regiunii, 7 grade la Focşani şi 9 la Galaţi.

VREMEA PE 2 ZILE
Luni, vremea caldă continuă, în cea mai mare parte a ţării. În nord-est temperatura mai scade, astfel ca pot fi şi maxime de minus 1 grad, 0 grade în nordul Moldovei. Dar în sud-vest se vor înregistra în continuare maxime de 15 grade, la Timişoara, de exemplu. Cerul va fi temporar noros şi va ploua slab, local în nordul, centrul şi estul ţării şi doar pe arii restrânse în celelalte regiuni. În Moldova şi la munte, cel mai probabil în Carpaţii Orientali, precipitaţiile vor fi mixte şi izolat se va forma polei. Vântul va sufla cu intensificări în Banat, pe litoral şi în zona montană înaltă. Vremea va fi în continuare caldă pentru această perioadă din an şi în Bucureşti: 4-5 grade dimineaţă şi în jur de 9 la amiază. Cerul va fi temporar noros şi trecător vor fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla slab până la moderat.

Marţi vremea va fi în general închisă şi se va răci uşor în majoritatea zonelor. Temporar vor cădea ploi în cea mai mare parte a ţării. La munte, dar şi în regiunile estice precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare şi se poate forma şi polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul teritoriului şi sus, pe creste. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 3 grade în nordul Moldovei, la Suceava şi Botoşani şi 12-13 grade în Banat şi Crişana. În special dimineaţa, în zonele joase de relief, vor fi condiţii de ceaţă.

În Capitală vremea se răceşte usor: dimineaţă vor fi 1-3 grade, iar la prânz, în jur de 5 grade. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua slab. Vântul va fi moderat.