NATO a anunțat că trimite noi grupuri de luptă pe flancul său estic, inclusiv în România, scopul principal fiind acela de a sprijini Ucraina, iar războiul nu să escaladeze dincolo de graniță ei.
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a precizat că liderii organizației vor decide, la summitul de joi, să întărească poziția de apărare încă patru grupuri de luptă în Bulgaria, România, Ungaria și Slovacia. În total, vor fi opt grupări tactice așezate de la Marea Baltică la Marea Neagră.
“Mă aştept ca liderii să convină întărirea poziţiei NATO în toate domeniile, cu creşteri majore în partea estică a Alianţei la sol, în aer şi pe mare. Ne confruntăm cu o nouă realitate pentru securitatea noastră, aşa că trebuie să ne resetăm poziţia de apărare şi descurajare pe termen mai lung. NATO are deja grupuri de luptă în Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia. Încă din luna ianuarie a acestui an, când tensiunile dintre Rusia și Ucraina nu escaladaseră, Franța a anunțat că trimite trupe NATO în România”, a spus Jens Stoltenberg.
(VEZI AICI: RĂZBOI ÎNTRE RUSIA ȘI UCRAINA. ROMÂNIA A CERUT ACTIVAREA ARTICOLULUI 4 AL NATO. CE PRESUPUNE, DE FAPT, ACESTA)
Secretatul general al NATO a punctat că invazia rusă în Ucraina este brutală, iar suferința oamenilor este îngrozitor de urmărit.
“Suntem hotărâți să facem tot ce putem pentru a susține Ucraina, dar avem o responsabilitate să ne asigurăm că războiul nu va depăși granițele Ucrainei și să devină un conflict între NATO și Rusia. Asta ar provoca și mai multe decese și mai multe distrugeri. Mă aștept că vom fi de acord să intensificăm și spijinul altor parteneri care ar fi amenințați de Rusia”, a mai spus Jens Stoltenberg.
Totodată, NATO se teme că Rusia ar putea primi ajutor din partea Chinei în scopul de a distruge Ucraina. “Aliații sunt îngrijorați că China poate oferi sprijin material invaziei rusești”, a mai spus Jens Stoltenberg.
(NU RATA: CANCELARUL GERMAN A FĂCUT ANUNȚUL. VA PLECA NATO LA RĂZBOI?)
Acesta speră că Rusia are capacitatea să înțeleagă că un atac nuclear nu reprezintă deloc o soluție. “NATO este acolo ca să apere toți aliații și transmite un mesaj foarte clar Rusiei că un război nuclelar nu poate fi câștigat și n-ar trebui dus niciodată. Orice utilizare a armelor nucleare va schimba fundamental natura conflictului, iar Rusia trebuie să înțeleagă cu un război nuclear nu trebuie început”, a concluzionat Jens Stoltenberg.