Vila lui Berlusconi din Sardinia, unde a organizat faimoasele petreceri cu fete topless, scoasa la vanzare cu 450 de milioane de euro
Berlusconi s-ar afla in cautarea unui cumparator inca din vara lui 2009, cand un paparazzo a realizat aproximativ 7.000 de fotografii in interiorul vilei si cu oaspetii acesteia, inclusiv niste tinere topless.
Villa Certosa este o proprietate „de vis”, iar Berlusconi, unul dintre cei mai bogati oameni din Italia de decenii, nu a incetat sa o extinda, achizitionand domenii adiacente care insumeaza aproxiamtiv 120 de hectare, o suprafata mai mult decat dubla fata de suprafata Vaticanului. Proprietatea consta intr-un ansamblu de trei cladiri, situate pe acest teren, in cea mai luxoasa zona din Sardinia, Costa Smeralda (Coasta de Smarald), in nord-estul insulei.
Cea mai frumoasa dintre cele trei vile este cea a lui Berlusconi. Aceasta are o suprafata de 2.600 de metri patrati si cuprinde sapte dormitoare si alte zece camere, inclusiv mai multe toalete, bucatarii si saloane, potrivit presei. In cea de a doua vila sunt gazduiti, de obicei, copiii sai din a doua casatorie, iar a treia este rezervata unor invitati importanti ca de exemplu cuplul Blair sau Vladimir Putin, pe care Berlusconi i-a gazduit uneori.
Proprietatea mai are un lac si un vulcan artificiale, sapte piscine si o sera cu orhidee, mii de palmieri, cactusi si plante rare.