Vijeliile au făcut ravagii în Teleorman. Copaci căzuți peste mașini și peste firele de electricitate

Publicat: 22/11/2019 | 09:33

Pompierii din Teleorman au avut o noapte albă. Iarna nici nu și-a intrat în drepturi, că au și apărut primele probleme. A fost cod galben de vânt care a suflat cu 55…65 km/h în sud, iar în Teleorman vijelia a doborât mai mulți copaci, unii prăbușindu-se peste autoturisme.

În Alexandria, un copac a căzut pe mai multe cabluri electrice, iar pompierii au intervenit pentru degajarea arborelui alături de o echipă a distribuitorului de energie electrică. În localitatea Măgura, mai multe cabluri electrice au căzut pe gardul școlii și pe un autoturism. Trei copaci au fost puși la pământ de vântul puternic, pe DJ 601, între localitățile Crevenicu și Mereni, circulația fiind îngreunată.

Pentru rezolvarea situației au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle. Și pe DJ503, între localitățile Moșteni și Botoroaga, șoferii au sunat la 112 după ce un copac s-a prăbușit pe carosabil și a blocat circulația. Apeluri au venit și din municipiul Roșiorii de Vede și localitatea Scrioaștea, unde copacii căzuți au blocat traficul.

Și în județul Argeș copacii au fost doborâți de rafalele puternice de vânt în Pitești, Nucșoara și Leordeni. Cel puțin două autoturisme au fost avariate.