Viitorul trece de Chindia și merge în finala barajului pentru Conference League!
Viitorul Constanţa s-a impus spectaculos cu 3-2 (1-1) în fața formației Chindia Târgovişte în semifinala barajului pentru Conference League și va juca cu Sepsi OSK duminică pentru a accede în noua competiție europeană.
Chindia, câștigătoarea play-out-ului, a început mai bine meciul și a deschis scorul prin Daniel Popa (min.6). Dobrogenii nu au acuzat șocul și au reușit să restabilească egalitatea prin Andrei Artean (min. 38), după care a preluat conduceera pe tabela de marcaj prin reușita lui Ely Fernandes (min. 50). A fost rândul dâmbobițenilor să revină în meci prin reușita internaţionalului moldovean Vadim Raţă (min. 64). Cu remiza nu a fost însă de acord Juvhel Tsoumou, care a marcat golul victoriei (min. 86). S-a terminat 3-2 iar Viitorul va juca la Sf. Gheorghe cu Sepsi pentru un loc în Conference League.
„A fost un joc frumos, cu cinci goluri. Am fost mai inspirati și echipa a început să se exprime așa cum ne dorim. O să facem în așa fel încât să alcătuim o echipă care să poată fi proaspătă și să luptăm pentru calificare cu Sepsi. Ne-a ieșit, ne bucurăm în seara asta și mergem să ne refacem și să ne jucăm șansa cu Sepsi. Nu știu dacă Gică Hagi va fi lângă noi, vom vedea”, a declarat Cătălin Anghel la finalul meciului de la Buzău.
Vă reamintim că duelul de la Buzău le-a opus pe echipele cel mai bine clasate în play-out deținătoare de licență europeană. Meciul de baraj pentru Europa Conference League, dintre Sepsi OSK și Viitorul va avea loc duminică de la ora 20:30 la Sf. Gheorghe.