VIDEO|S-a declarat stare de urgență, invazie de lăcuste. Imagini ca în filmele de groază
O invazie de lăcuste a fost filmată în Africa. Imaginile sunt demne de filmele de groază, sunt cele mai mari roiuri din ultimi 25 de ani. S-a declarat stare de urgență națională.
Potrivit BBC, Somalia a declarat stare de urgență națională, iar Ministrul Agriculturii a spus că insectele reprezintă „o ameninţare majoră pentru fragila situaţie a securităţii hranei”. Din păcate, se pare că nu se pot face prea multe până în aprilie, când nu va începe recoltatul.
Fenomenul a cuprins mai multe țări. Naţiunile Unite au transmis că roiurile din Somalia şi Etiopia sunt cele mai mari din ultimii 25 de ani. Iar Kenya nu s-a mai aflat în fața unei asemenea situații de 70 de ani, potrivit Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a ONU.
Somalia a avut parte de roiuri uriașe și este prima ţară din regiune care declară urgenţă din această cauza. Situația este foarte gravă, având în vedere că din motive de siguranță avioanele nu pot fi folosite pentru a împrăştie insecticide.
Încă din ianuarie, FAO a făcut un apel internațional în care cerea ajutor pentru a stăpâni roiurile din Cornul Afirici, avertizând că numărul lăcustelor din regiune ar putea creşte de 500 de ori până în luna iunie.
Ploile abundente din 2019 au creat condiții prielnice pentru insecte, care s-au răspândit în estul Africii din Yenem. Aceste lăcuste pot călători până la 150 de kilometri într-o zi. În decembrie, un avion de pasageri a fost forţat din cauza unui roi de lăcuste să îşi schimbe ruta şi a aterizat de urgență în capitala Addis Ababa.
https://www.youtube.com/watch?time_continue=20&v=k9ZnbCH4_GU&feature=emb_logo