VIDEO Urmarire ca-n filme in fata unei sectii de votare! Masina cu bodyguarzi, oprita de politisti in sectorul 5!

De: Cancan
Publicat: 10/06/2012 | 00:00

La sediul de campanie al candidatului UNPR Corin Romanescu, doi indivizi bine facuti au incarcat intr-un autoturism mai multe teancuri de hartii, iar apoi s-au deplasat pana in fata Sectiei de votare 810-813. Au ramas acolo cateva ore, discutand in masina si examinand documentele. Paparazzi „CANCAN” au fost pe urmele lor, pentru ca indivizii afisau un comportament dubios. Imediat ce au plecat, un politist in civil cu o statie in mana a iesit in fuga din sectia de votare, amenajata in cadrul Liceului Energetic, si le-a zis politistilor locali dintr-o patrula aflata in zona sa-i urmareasca. Indivizii au fost opriti cateva strazi mai incolo, dar prezenta acestora nu a fost de natura sa creeze probleme, pentru ca agentii le-au strans mainile si au plecat, nu inainte ca unul dintre politisti sa dea un telefon. „Ne-am facut de ras, nu trebuia sa-i oprim”, a spus unul dintre politisti, dupa care s-au intors in fata sectiei.