Un autobuz a luat foc și a explodat, joi, în cartierul Alfa din Arad, chiar în apropierea unui bloc de locuințe, provocând mai multe pagube materiale. Cu câteva secunde înainte de incendiu, din vehicul au coborât aproximativ 15 călători, majoritatea copii. O fetiță s-a plâns, de altfel, că s-a ars la picior, pentru că s-a lipit de caroserie, chiar lângă roata de unde au pornit, mai apoi, flăcările.
Doar norocul a făcut ca autobuzul, vechi de 27 de ani, să fie gol, în momentul incendiului. În doar câteva secunde, chiar înainte să sosească și pompierii, autobuzul a explodat de opt ori. Exploziile i-au băgat în sperieți pe locatari, geamurile mai multor apartamente fiind spulberate. Fumul dens și înecăcios a acoperit, rapid, toată zona. Flăcările au ajuns până la etajul 3 al blocului, unde geamurile din termopan s-au și topit.
„Din ce spune șoferul, a simțit că se blochează sistemul de frânare pe roțile din spate și a anunțat garajul că trebuie să se retragă. Probabil că, din cauza asta, s-a aprins mașina. Efectiv, cauzele o să le determinăm când ducem mașina la atelier și o să desfacem roțile, să vedem ce este acolo. Dacă sunt pagube produse din cauza noastră bineînțeles că vor fi compensații. Autobuzul era la cap de linie și trebuia să se retragă în garaj”, a declarat Doru Neacșu, șef sector circulație la regia locală de transport public. (VEZI ȘI: INCENDIU ÎNTR-UN BLOC DIN BOTOŞANI. PESTE 30 DE EVACUAŢI, PATRU OAMENI ÎN SPITAL)
Locatarii, care reclamă că mai multe geamuri au fost sparte de explozie, iar unele balcoane au fost afectate, sunt indignați. Ei spun că drumul este prea aproape de locuințele lor.
„Problema este distanța. Zece metri față de geamuri este inadmisibil. Vin aici tiruri, știți ce-i aici? Aici e autogară, efectiv autogară, și sâmbăta și duminica, de la 4 dimineața până noaptea la 12, 1, încontinuu, o gălăgie fantastică. Riscul e permanent”, spune unul dintre păgubiți, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.
Deși pompierii au ajuns repede la locul incendiului, autobuzul a ars în totalitate. Intervenția ISU a durat aproximativ 20 de minute. Datorită promptitudinii pompierilor, incendiul nu s-a extins și la apartamente.