Un băiat de 11 ani s-a înecat, vineri după-amiază, la o balastieră din Câmpulung la Tisa, Maramureș. Băiatul a plecat la scăldat cu alți doi copii de vârsta lui. Cu toții au intrat în apă, însă unul dintre ei nu a mai ieșit la suprafață. (VEZI ȘI: UN BĂIAT DE 12 ANI DIN IAȘI A MURIT CHIAR DUPĂ SERBARE)
Copilul a fost preluat de o ambulanță, cu manevre de resuscitare în curs de efectuare și a fost transportat la CPU Sighetu Marmației. Medicii s-au străduit din răsputeri să-l salveze, însă, din păcate, băiatul a fost declarat decedat la ora 19.07.
Unul dintre ceilalți doi copii a observat lipsa lui și a dat alarma. „La fața locului au ajuns dispozitive ale ISU Maramureș, care au început căutările, folosind o barcă pneumatică”, a precizat Oana Alexa Gonczi, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș.
Băiatul a fost găsit în scurt timp și s-au început manevrele de resuscitare de către echipajele SMURD și SAJ. La acest moment încă se efectuează manevrele de resuscitare. (CITEȘTE ȘI: DAVID, STUDENT DE 23 DE ANI, S-A ÎNECAT LA UN ȘTRAND DIN IAȘI. IEȘISE SĂ SĂRBĂTOREASCĂ NOTA DE 10 OBȚINUTĂ LA EXAMEN)