Camelia Potec a trăit momente grele, după ce a aflat că tatăl ei a fost implicat într-un accident violent. Incidentul rutier s-a petrecut pe DN 1 B Buzău-Ploieşti, în dreptul localităţii buzoiene Lipia.
Tatăl campioanei olimpice Camelia Potec s-a ales cu răni grave, după ce i-a apărut brusc în faţă un cal. Grigore Potec a încercat să evite impactul, dar toate eforturile sale au fost în zadar. Imaginile surprinse la scurt timp după incident arată cât de violentă a fost lovitura, animalul greu de câteva sute de kilograme a strivit pur şi simplu autoturismul, potrivit reporterbuzoian.ro.
Medicii sosiţi la faţa locului l-au dus pe bărbatul de 62 de ani de urgenţă la Spitalul Judeţean Buzău, unde a fost stabilizat. Grigore Potec a suferit un traumatism cranio- cerebral, un traumatism toracic şi o fractură de humerus. Ulterior, tatăl Cameliei Potec a fost transferat la o clinică din Bucureşti.
Grigore Potec e tatăl Cameliei, campioană olimpiceă la Atena în 2004, în proba de înot 200 metri liber.