Incident extrem de grav într-un magazin alimentar din Arad, unde o vânzătoare a fost atacată cu cuțitul, cu o brutalitate ieșită din comun, de către un individ care, după ce a lovit-o de mai multe ori cu armă albă, a furat banii din casă și a fugit. Tâlhăria a avut loc duminică dimineață, iar individul a fost prins de polițișți după câteva ore, la frontieră, cînd încerca să plece din țară.
Imaginile surprinse de camerele din interiorul magazinului alimentar îl arată pe atacator așteptând momentul potrivit. După câteva secunde, văzând că este singurul client, individul își face curaj, scoate cuțitul și merge direct la vânzătoare, care avea de lucru într-o mică magazie din spate. Acolo, fără nicio vorbă,
tâlharul o atacă violent și o înjunghie pe femeie de mai multe ori.
Victima, deși extrem de speriată de ce i se întâmplă, s-a luptat din răsputeri pentru a-și salva viața și a încercat să blocheze loviturile de cuțit. Acestea erau direcționate, conform femeii, spre zona inimii. Vânzătoarea a reușit, ca prin minune, să fugă și să scape astfel cu viață.
A lovit cu cuțitul pentru 940 de lei
Agresorul a mai zăbovit câteva secunde pentru a lua banii din sertarul casei de marcat, 940 de lei, după care a dispărut în grabă.
Individul, un bărbat de 33 de ani din Iași, recent eliberat din penitenciar, a fost prins în doar câteva ore, grație profesionalismului polițiștilor arădeni de la Biroul de Investigații Criminale și a colegilor lor de la Poliția de Frontieră, care au răspuns solicitării ofițerilor, de verificare a tuturor persoanelor suspecte din zona de graniță.
La reconstituire, suspectul s-a manifestat agresiv, când i-a văzut pe jurnaliști.
„– Ai vrut să fugi din țară după ce ai înjunghiat-o pe femeie?
– Nu ai tu treabă, du-te tu și vezi-ți de treaba ta!
– Să-mi văd de treaba mea? Eșți agresiv și cu mine? Ce simți când ataci o femeie, simți plăcere? Ai vrut doar să iei banii?
– Nu am luat niciun ban!
– Cum nu ai luat banii, pentru ce ai înjunghiat-o? Atunci de ce ai vrut să fugi din țară, dacă nu ai luat banii?
– Păi acuma am venit!”
Victima, o femeie de 58 de ani, se află la spital, unde medicii au încercat să îi sutureze rănile. Vânzătoarea a fost înjunghiată în buză, membre și coapse. Atacatorul și-a petrecut noaptea în arestul poliției, iar procurorul a cerut arestarea lui.