Serena Williams şi iubitul ei, Alexis Ohanian, s-au căsătorit, joi, în cadrul unei ceremonii fantastice ce a avut loc la Centrul de Arte Contemporane din New Orleans. Un milion de dolari ar fi fost costurile evenimentului. Au participat invitaţi de marcă precum Beyonce, Jay-Z, Kris Jenner, Ciara, Eva Longoria, Kelly Rowland sau Meghan Markle.
De precizat că invitaţii nu au putut utiliza telefoanele mobile deoarece Serena Williams a semnat un contract de exclusivitate pentru fotografii cu Anna Wintour, editorul Vogue. Nu se ştie deocamdată câţi invitaţi nu au respectat regula de aur, dar sora sa, Lyndrea, a încălcat-o. Ea s-a fotografiat cu directorul executiv al unei companii de entertainment şi a publicat imaginea pe contul de Instagram.
În vârstă de 11 săptămâni, Alexis Olympia a participat şi ea la eveniment. S-a aflat tot timpul în grija unei dădace.
Serena Williams şi Alexis Ohanian s-au cunoscut în 2015, iar la începutul lui 2017 s-au logodit. Tenismena a câştigat în ianuarie 2017 turneul Australian Open, deşi era însărcinată. Pe 1 septembrie a venit a născut o fetiţă.