VIDEO. Schitul Sfântul Ierarh Modest , în flăcări! Accesul cu mașinile pompierilor nu a fost posibil din cauza drumului

Publicat: 16/10/2020 | 12:48

Schitul Sfântul Ierarh Modest a fost cuprins de flăcări, iar măicuțele au cerut disperate ajutor. Pompierii au ajuns la fața locului, însă autospecialele nu au putut pătrunde în zona schitului, din cauza drumului.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 05:30. La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de intervenție și o ambulanță SMURD. Accesul cu mașinile de intervenție nu a fost posibil din cauza drumului, iar pompierii au fost nevoiți să intervină folosind găleți cu apă dintr-un bazin colector. S-au chinuit, însă, în zadar să salveze lăcașul. Incendiul a făcut scrum biserica din lemn în întregime pe o suprafață de 70 de mp dar și o anexă.

Din primele verificări ale pompierilor, incendiul ar fi fost cauzat de o defecțiune la panoul electric. Schitul Sfântul Ierarh Modest a fost ridicat de părintelui Modest Ghinea, stareţul Mănăstirii Cetăţuia, Negru Voda, aflată la câțiva kilometri distanță. Bisericuţa de lemn era realizată în stil maramureşean.

This browser does not support the video element.