Pasagerii dintr-un avion Ryanair au fost martorii unei adevărate scene de amor, desprinse din filmele pentru adulți. Totul a început când aeronava a decolat, cei doi amorezi și-au dat frâu liber sentimentelor, iar personalul nu a intervenit.
„I-am auzit vorbind despre asta, dar am crezut ca glumeau. Barbatul a intrebat chiar daca cineva are prezervativ. Toata lumea a ras. Zece minute mai tarziu au trecut la treaba„, a spus un martor.
„Pareau complet beti. Femeia si-a scos pantalonii, apoi barbatul si au inceput sa faca amor. Am scos imediat telefonul pentru a imortaliza scena. Nu am mai vazut asa ceva. Femeia care statea pe scaunul de langa cei doi a cerut sa i se gaseasca un alt loc, dar stewarzii nu au facut nimic pentru a ii opri.„, a povestit martorul.
Filmarea a devenit virală pe rețelele de socializare și se pare că cei doi nici măcar nu erau un cuplu, s-au întâlnit în avion. Bărbatul este căsătorit și așteaptă un copil, soția lui fiind însărcinată în șase luni.
Compania Ryanair a deschis o anchetă în urma incidentului. „Nu toleram acest tip de comportament inadecvat in timpul zborurilor noastre. Pasagerii care nu respecta regulile noastre vor suporta consecintele.”, a declarat purtatorul de cuvant al companiei aeriene.
https://www.youtube.com/watch?v=q6o3R5WUrTk