George Dennehy s-a nascut fara brate, dar asta nu a contat atunci cand a decis sa schimbe lumea in care traia.
George Dennehy, are 18 ani, s-a nascut in Romania si nu are brate. Povestea lui e una fericita. A fost adoptat de o familie de americani cu suflet mare pe cand era doar un copilas si mai are inca opt frati, si ei infiati din diferite colturi ale lumii.
Parintii au avut grija sa primeasca cea mai buna educatie si a inceput sa studieze temeinic muzica in copilarie. „Am inceput sa cant la violoncel pe cand aveam opt ani si asta pentru ca mama a zis ca fiul ei trebuie sa ia lectii de muzica intrucat face bine la suflet”, a spus George, potrivit National.
Talentul lui a trecut insa mai departe, asa ca a ajuns sa cante cu degetele de la picioare la chitara.
„Nu cred ca mai exista nimeni pe lumea asta care sa poata canta muzica clasica asa, cu picioarele. Toata lumea este uluita de talentul fiului meu, dar am senzatia totusi ca inca este subapreciat”, a povestit tatal adoptiv al lui George.
Tanarul se pare ca va participa la „Romanii au talent”, de la PRO TV. „O echipa TV din Romania va veni aici, in Statele Unite, pentru a ma filma pentru show-ul lor, apoi am sa merg eu in Romania, pentru a participa la emisiune. Ce e si mai frumos e ca am sa pot sa imi vad familia dupa ce timp de 17 ani am fost departe de ea”, a povestit el.