VIDEO | Protest inedit în centrul Capitalei. ”Stegarul dac” s-a cățărat pe o macara
Protest inedit în centrul Capitalei. ”Stegarul dac” s-a cățărat pe o macara aflată în zona Piața Romană.
A fost nevoie de intervenția autorităților, după ce un bărbat cunoscut drept ”stegarul dac” s-a cățărat pe o macara. Nu este pentru prima oară când acesta își arată nemulțumirea față de ”statul mafiot”. Penultima oară, bărbatul s-a cocoțat pe clădirea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La fața locului s-au deplasat SMURD-ul, Poliția și Pompierii, cu 3 autospeciale între care și o autoscară. De asemenea, a ajuns și un negociator care a încercat minute în șir să-l convingă pe Cezar Avrămuță să coboare de pe macara.
Recent, Cezar Avrămuță a fost internat la Spitalul Clinic de Psihiatrie Obregia. Anunțul a fost făcut chiar de senatoarea Diana Șoșoacă, care le-a cerut românilor să iasă în stradă pentru ca Cezar Avrămuță să fie externat: ”In fata spitalului de psihiatrie Obregia unde a fost internat fortat, azi, domnul Cezar Catalin Avramuta, Stegarul Dac! El este foarte sanatos, foarte inteligent, NU ARE PROBLEME PSIHICE! A deranjat statul mafiot pentru ca spune adevarul si acum este internat la nebuni. Abuzurile impotriva romanilor patrioti continua. Am postat mai devreme live-urile facute de el azi, sunt graitoare. Doctorul de garda I-A LUAT TELEFONUL!!! ROMANIA, IN STRADA!!!”, spunea Diana Șoșoacă.