VIDEO Proful de la Jean Monnet, Dan Octavian Visan, singur la Tribunal! Nici avocatii, nici eleva nu au venit la termenul de astazi!
Astazi a avut loc un nou termen in dosarul violului de la liceu Jean Monnet, dar s-a amanat din nou dupa ce inculpatul Dan Octavian Visan a fost singurul care s-a prezentat. Avocatii sai, Paula Iacob si Daniel Ionascu, nu au venit astazi la tribunal, luand astfel si amenda, iar suferinta profesorului prelungindu-se cu inca un termen.
„S-a dat un termen de doua saptamani, se pare ca intre timp domnul profesor s-a spovedit. Macar pe acest aspect suntem linistiti. Ce ne-a nelinistit pe noi, desi aveam termen la ora 13.00, doamna Paula Iacob nu a putut sa ajunga, are mult mai multe dosare si mai importante decat acesta. Instanta a luat o masura si i-a amendat pe cei doi aparatori. Nu este problema mea, este o lipsa de respect, nu numai fata de partea cealalta, adica noi, ci din fata de instanta. Daca la al treilea termen se ia din nou o amanare pentru faptul ca nu pot sa vina avocati….”, a spus avocatul elevei.
Nici victima Oana R. nu a fost prezenta la aceast termen, dar potrivit avocatului sau, aceasta se afla in masina, in apropierea Tribunalului, dar pentru ca s-a amanat nu a mai urcat in sala de judecata.