Au apărut imaginile de pe camerele de supraveghere care au surprins momentul în care Kim Jong-Nam, fratele liderului nord-coreean, este asasinat în incinta aeroportului din Kuala Lumpur.
Chiar dacă imaginile sunt de slabă calitate, se poate observa cu uşurinţă atacul din ziua de 13 februarie. O femeie, îmbrăcată cu o bluză albă şi o fustă gri, se apropie prin spate de victimă şi îi aplică o substanţă otrăvitoare pe faţă. Se presupune că este vorba de femeia indoneziană arestată ulterior.
După atac, potrivit stiripesurse, Kim Jong-Nam se apropie de un agent de securitate al aeroportului şi îi cere ajutorul. Fratele dictatorului de la Phenian a încetat din viaţă în drum spre spital, în convulsii puternice. Autorităţile malaeziene au arestat până acum un cetăţean nord-coreean, o femeie vietnameză şi o altă femeie din Indonezia.
Autorităţile care se ocupă de anchetă mai caută alţi patru suspecţi nord-coreeni, bănuiţi că au părăsit ţara chiar în ziua asasinatului. Kim Jong-Nam era un critic puternic al fratele său şi familiei dinastice care conduce cu mână de fier Coreea de Nord. El trăia în exil, împreună cu cea de-a doua soţie a sa în Macao, sub protecţia Chinei, după cum informează serviciile de informaţii sud-coreene.