Un fals preot este cercetat de polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin, care l-au depistat, în flagrant, îmbrăcat în haine ce prezentau însemnele personalului clerical. Bărbatul este bănuit de comiterea mai multor infracțiuni de furt din lacașuri de cult. (NU RATA, AICI: SCANDAL DIN CAUZA PREOTULUI CARE A INSELAT VEDETELE)
Oamenii legii au stabilit că bărbatul este din municipiul Blaj, judeţul Alba și nu figurează în evidenţele Episcopiei Severinului si Strehaiei sau ale Mânăstirii Pătrunsa, judeţul Vâlcea (de unde se recomanda că aparține), ca fiind preot sau personal clerical.
De asemenea, extinzând cercetările s-a stabilit că acesta, în zilele de 15 şi 16 noiembrie a.c., s-a prezentat la două lăcașe de cult din județul Mehedinți, purtând însemnele personalului clerical, unde, sub pretextul că este preot şi profitând de neatenţia personalului administrativ, a sustras diferite sume de bani, rezultate din încasări sau donaţii.
Prejudiciul cauzat și estimat inițial este de 2.000 lei.
Faţă de persoana în cauză s-a dispus continuarea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată, au precizat reprezentanții Poliției. (VEZI ȘI: PREOTUL ACUZAT DE FRAUDE DE 1,4 MILIOANE DE LEI ARE ”INTERZIS” ÎN BISERICĂ)