VIDEO. Pamela Anderson le mulţumeşte arădenilor că i-au premiat prietenul

De: Cancan
Publicat: 26/10/2017 | 14:42

Mesajul a fost transmis pentru arădenii care au participat, miercuri după-amiază, la proiecţia unui film realizat de Iervolino. Pelicula a rulat la Cinema Arta, prezenţi fiind numeroşi studenţi italieni, dar şi români. Producătorul a fost de faţă şi a proiectat mesajul Pamelei la finalul peliculei.

„Bună tuturor! Vreau să-l felicit pe Andrea pentru primirea prestigiosului premiu şi să mulţumesc Universităţii «Vasile Goldiş» pentru onoarea acordată lui Andrea în acest mod. Copil fiind, Andrea a suferit de bâlbâială severă şi era mereu ţinta ironiilor şi agresiunilor colegilor. În ciuda recomandărilor profesorilor, mama lui a blocat transferul sau la o şcoală pentru copii cu dizabilităţi. Deci, Andrea a trebuit să-şi suflece mânecile şi să muncească pentru a fi independent şi pentru a nu fi o povară în plus pe umerii familiei (…) La 15 ani a produs primul său film, prin adunarea unor mici investitori în oraşul său, Cassino, apoi a inventat un nou model de distribuţie care a avut foarte mare succes şi după câţiva ani a făcut primul său film cu Al Pacino. Munca din greu şi visele pot învinge orice condiţii. Cu toţii ne confruntăm cu încercările care ne apar în viaţă, iar Andrea este un exemplu minunat cum încrederea în sine, perseverenţa şi hotărârea dau roade. Merci!” (CITEŞTE PE CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA: O cunoscută vedetă SUFERĂ de o boală INCURABILĂ: „Am crezut că e o condamnare la moarte…”)

ALIN TERENTE

This browser does not support the video element.