VIDEO | Momente de panică în Cartierul Francez din Capitală. O mașină a explodat din senin
Momente de panică în Cartierul Francez! O mașină a explodat din senin. Pompierii au intervenit de urgență la fața locului.
În această dimineață, luni, 21 noiembrie 2022, o mașină a luat foc în cartierul exclusivist din București. Bolidul de lux, marca Mercedes, a explodat din senin, iar în imaginile surprinse de locuitorii complexului se poate observa cum incendiul s-a extins și a afectat fațada blocului lângă care era parcată mașina. Camera unui apartament de la parterul blocului a fost afectată, dar, și o mașină parcată în vecinătate.
În urma unui apel la 112, la fața locului au intervenit patru autospeciale de stingere. Din primele informații, se pare că autoturismul ardea în totalitate când au ajuns pompierii, iar, la scurt timp incendiul a fost stins.
Autoritățile au fost nevoite să evacueze șapte persoane de pe casa scării blocului și, din fericire, nu au existat victime.
„În urmă cu scurt timp, am fost solicitați pentru a interveni pentru stingerea unui incendiu produs la un autoturism, în strada Aron Cotruș. Flăcările s-au extins la fațada clădirii și au afectat o cameră a unui apartament, respectiv un alt autoturism, care era staționat. Pentru siguranța locatarilor, au fost evacuate șapte persoane din blocul respectiv.
Au acționat patru autospeciale de stingere și, în urma acestui eveniment nu au rezultat persoane rănite”, a transmis ISU București-Ilfov.
Imediat după incendiu, șoferul proprietarului bolidului de lux (n.r. proprietarul fiind unul dintre oamenii de afaceri, cunoscuți în zona imobiliară, apropiat al lui Gheorghe Stelian zis și Stelu-ANPR) a făcut primele declarații.
Acesta își aștepta șeful în mașină în momentul în care a izbucnit incendiul și nu-și poate explica ce s-a întâmplat, mai ales că vineri, 18 octombrie 2022, a fost cu mașina la reprezentanța Mercedes pentru revizie și nu au foste identificate probleme.
Totodată, autoturismul a fost cumpărat în leasing și a fost achiziționată în luna august a acestui an de la fiul lui Remus Truică.
”A pornit electroventilatorul și a început să iasă fund de sub prag, din dreptul roții. Când am văzut că iese fum am deschis ușa și am văzut flăcările de sub torpedou. Am încercat să sting flăcările cu o cârpă umedă, am văzut că nu pot și am ieșit din mașină”, a declarat proprietarul mașinii.
This browser does not support the video element.