VIDEO | Marcel Ciolacu, noi acuzații la adresa Guvernului: „Comisia Europeană a pulverizat PNRR. E o rușine”
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) prezentat de România a fost desființat de către specialiștii de la Bruxelles.
Acesta a descris situația ca fiind o rușine și a vorbit despre un conflict de interese în rândul celor care au întocmit documentația pentru PNRR, informează GÂNDUL.RO.
„Pur si simplu, Comisia a pulverizat PNRR. Am spus de la început că banii au destinaţie către firmele de consultanţă politică ale lor. Am adus documente cu cine a creat acest PNRR, sunt companii străine. Ministrul a spus că era calculatorul Toshiba, atât de jos a ajuns cu minciuna! Cred că le-a sărit pixul din mână la Comisie când au citit aceste gogomănii! Unde e România educată a lui Iohannis? E făcută praf, o ruşine!”, a spus Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu: Polonia și Ungaria au obținut miliarde pentru irigații. România nu
Liderul PSD a mai spus că este vorba despre un conflict de interese în rândul celor care au redactat documentele pentru PNRR.
Ciolacu a adăugat că alte state europene au obținut prin PNRR bani pentru irigații, însă România nu.
„Să ştiti că şi Polonia, şi Ungaria au obţinut miliarde pentru irigaţii. Singurul stat care nu a obţinut e România, deşi stim ce înseamnă agricultura pentru România”, a precizat Ciolacu.
Liderul PSD a mai spus că social democraţii au depus o moţiune simplă care îl vizează pe ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, şi că se pregăteşte o moţiune de cenzură la adresa Guvernului.