Halterofilul german Matthias Steiner, de 29 de ani, a avut parte de cea mai socanta si periculoasa experienta a vietii sale, la Jocurile Olimpice de la Londra. In timpul probei, el n-a mai putut sustine greutatea de 195 de kilograme a halterelor si si le-a scapat drept pe gat.
Personalul medical aflat la fata locului i-a venit in ajutor de indata si i-a acordat primele ingrijiri. Incredibil, sportivul a reusit sa-si revina destul de repede si a ajuns in culise pe picioarele lui. El va fi dus la radiografii pentru a se stabili daca dramaticul accident a avut urmari asupra coloanei vertebrale a halterofilului.