VIDEO. Incendiu violent în Argeș. Flăcările s-au extins rapid de la o anexă la o casă
Un incendiu puternic a izbucnit, joi după-amiază, în localitatea Albota din Argeș la o anexă gospodărească. La fața locului au fost trimise mai multe autospeciale de pompieri, dar focul s-a extins cu repeziciune și la locuința din apropiere.
UPDATE 19.30 A lăsat la topit ceara, pe aragaz
Incendiul a fost lichidat. Flăcările au mistuit anexa pe 40 de metri pătrați, dar și acoperișul casei pe 140 de metri pătrați și materiale textile. Pagubele sunt mari. Din fericire, nu au fost victime.
Din primele date, cauza izbucnirii incendiului este faptul că proprietarul a lăsat nesupravegheată, pe aragazul din anexă, o cratiță cu ceară, la topit.
Casa care a luat foc avea un perete lipit de anexa aflată în flăcări. Pompierii intervin cu trei autospeciale pentru a limita pagubele. (VEZI ȘI: INCENDIU VIOLENT LA O FABRICĂ DE TERMOPANE DIN ARGEȘ)
Flăcările sunt violente, iar vântul a întețit focul. Intervenția este foarte dificilă și din cauza fumului gros emanat. (CITEȘTE ȘI: INCENDIU LA UN HOTEL DIN STAȚIUNEA CĂCIULATA)