Zece persoane au fost reținute în urma unei bătăi cu furci și topoare între două clanuri de romi la Târgu Neamț. Singurul polițist aflat inițial la fața locului a încercat să aplaneze conflictul, chiar a tras cinci focuri de avertisment în plan vertical, dar oamenii nu au fost impresionați. Bătaia cu bâte, furci, topoare, răngi, sticle și pietre a avut loc pe strada Radu Teoharie, în zona Liceului ”Vasile Conta”, din orașul Târgu Neamț, în noaptea de joi spre vineri.
Astfel, două clanurile de romi s-au bătut cu tot ce au avut la îndemână, victime colaterale fiind și locuitorii din acea zonă, care s-au trezit cu autoturismele avariate. Mai mult, persoanele care se aflau în trecere în acele momente au fugit pentru a nu fi prinse în bătaia clanurilor de romi.
Bătaia generală a avut loc în reprize, durând peste 15 minute, iar, în tot acest timp, membrii clanurilor rivale de romi își aruncau invective și înjurau.
La un moment dat, un polițist sosit la fața locului a acționat de unul singur, s-a interpus între clanurile rivale și a tras chiar și cinci focuri de avertisment în plan vertical, pentru a calma spiritele, dar „combatanții”, printre care se aflau și femei, nu au părut a fi foarte impresionați.
Din primele informații reiese faptul că întreg conflictul ar fi pornit de la faptul că un băiat a fugit cu o fată din clanul rival. În conflict au fost implicate peste 20 de persoane. „Au fost reținute zece persoane în urma conflictului, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, plus încăierare„, a declarat vineri, pentru mediafax.ro, agentul Georgiana Moșu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
https://www.facebook.com/catalin.catalin.165470/videos/2103934019847185/