Unul dintre cei mai discreţi multimilionari ai României a făcut senzaţie, alături de soţia lui, la deschiderea party-urilor de iarnă de la NUBA. Împreună cu partenera lui de viaţă, ”Regele Energiei”, aşa cum este numit Augustin Oancea, s-a dezlănţuit pe ringul de dans. Proprietar al grupului Tinmar, mega-afaceristul din Câmpina a făcut un adevărat show, până aproape de 3.30 dimineaţa, când a părăsit cel mai în vogă restoclub din Bucureşti, acolo unde milionarii se respectă cu Armand de Brignac. (VEZI AICI: El este milionarul care are maşini de 500.000 euro! Nu îl ştia nimeni, dar şi-a luat cel mai scump model de Mercedes)
Milionarul şi partenera lui au copiat scenele din “Dirty Dancing”, iar toţi ochii au fost atinţiţi asupra lor. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, imaginile care i-ar fi făcut invidioşi până şi pe eroii din celebrul film american, regretatul Patrick Swayze şi Jennifer Grey.
NUBA este un nume de referinţă atunci când vine vorba despre cluburile vânate de lumea bună în Capitală. Este locul în care s-au organizat super-petreceri, precum cea cu Gianluca Vacchi, unul dintre cei mai excentrici milionari ai planetei, sau cea cu un alt milionar celebru, Jean Roch. Săptămâna trecută, a avut loc petrecerea de redeschidere a locaţiei de iarnă NUBA, iar milionarii care se respectă au fost, logic, prezenţi. (VEZI AICI: După Gianluca Vacchi, şi milionarul Jean Roch aterizează în România.”Regele mondial al cluburilor” vine la Bucureşti: joi seară va ”aprinde” NUBA!)
Printre aceştia şi Augustin Oancea, patronul grupului Tinmar. Omul de afaceri nu a venit singur, ci împreună cu frumoasa lui soţie. Cei doi s-au distrat la maximum. S-au simţit excepţional în club şi au atras privirile tuturor. În special când au început să danseze. Au demonstrat, cu vârf şi îndesat, că au talent. Scenele din celebrul film “Dirty Dancing” au fost redate cu acurateţe de cei doi.
Cât s-a aflat la NUBA, Augustin Oancea a fost nedespărţit de soţie. Cei doi s-au îmbrăţişat şi s-au sărutat ca doi adolescenţi. Mai rar asa ceva. Semn clar că îi leagă o dragoste mare. S-au ţinut de mână, fericiţi, iar cei prezenţi au rămas impresionaţi de relaţia perfectă pe care o au. (NU RATA: Spectacol la NUBA. ”Regele internetului” a luat…un coşciug doldora de şampanii! La începutul verii, acelaşi milionar a cumpărat şi cea mai mare şampanie comandată vreodată în România)
În jurul orei 3.30, o maşină a parcat în faţa localului şi i-a preluat pe cei doi îndrăgostiţi. În aceeaşi seară, până să ajungă la NUBA, proprietarul grupului Tinmar s-a remarcat ca sponsor important la petrecerea de 16 ani a revistei ”Beau Monde”. Uşor atipic ca o companie din Energie să se asocieze cu un eveniment monden, însă soţii Oancea au arătat la NUBA că au stil.
Augustin Oancea este unul dintre cei mai discreţi oameni de afaceri din România. A făcut primii paşi în comerţul cu energie în 2007. În prezent, grupul energetic Tinmar (care cuprinde trei divizii) a obţinut 1,1 miliarde de lei doar din furnizarea de energie electrică în primul semestru, o creştere de 12 %. Celelalte divizii, de combustibili şi gaze naturale, au rămas constante, la nivelul de anul trecut. În jur de 70% din business-ul Tinmar vine din furnizarea de energie.
La finalul anului 2015, conducerea a decis să separe structura grupului în trei companii diferite: Tinmar Energy, Tinmar Oil şi Tinmar Gas. De curând însă, multimilionarul a decis să le ”regrupeze”, astfel încât managementul grupului să fie mai compact şi mai eficient. Conform revistelor de specialitate, Augustin Oancea deţine o avere de 650 milioane de euro. Este din Câmpina, unde şi locuieşte, fiind un apropiat al unui serviciu de informaţii românesc. (CITEŞTE ŞI: Se deschide sezonul super-petrecerilor de iarnă în cel mai sofisticat club de noapte din România! MARATON-PARTY de 3 nopţi la NUBA! Invitaţi speciali: faimoşii Gabriel Gueye de la Mykonos, Phylly German din Paris şi DJ Anjelo)