VIDEO / Dovada că izolarea poate fi și amuzantă! Ce a făcut un bărbat pe balcon întrece orice imaginație
În plină pandemie de coronavirus, unii oameni mai găsesc puterea de a se distra și chiar o fac foarte bine. Și, pesemne că izolarea poate fi și amuzantă, un bărbat i-a oferit familiei sale un adevărat spectacol pe balcon și totul a fost cu atât mai bine cu cât soția, fiica lui dar și vecinii s-au bucurat, gratis, de un show pe cinste!
Cine spune că în izolare nu te poți distra, cu siguranță nu l-a văzut pe acest bărbat! Ziua în amiaza mare, în plină pandemie de coronavirus, a luat aspiratorul, apoi o ustensilă de șters praful și pe ultima sută de metri o mătură, a dat la maxim melodia „I Want To Break Free” și a început să danseze.
Și nu, nu oricum, ci la fel cum ar fi făcut-o un artist profesionist, pe scenă, în fața a zeci de mii de oameni. În timp ce bărbatul își etala mișcările scenice de zor, soția lui stătea la masă, pe balcon, privindu-l și amuzându-se de ceea ce vedea în fața ei. Imaginile au fost postate pe pagina de Facebook VibeUp România și au devenit virale cât ai zice „izolareee”.
Nici fiica bărbatului talentat nu a rămas indiferentă, căci a scos telefonul mobil și a început să-l filmeze pe tatăl său. Dar, stați, căci nici vecinii nu au rămas indiferenți la un asemenea spectacol! Întreaga scenă a fost filmată, de asemenea, de un vecin dintr-un balcon de lângă blocul în care locuia artistul cu pricina.
Vecinul care l-a filmat nu a fost, însă, singurul spectator, căci la finalul „numărului artistic”, bărbatul de la balcon a fost aplaudat de alți vecini care au asistat la spectacolul gratuit. Chiar dacă imaginile sunt extrem de amuzante, inițiativa acestuia de a aduce un zâmbet pe fața soției și a fiicei sale, dar și pe fața vecinilor este de apreciat. Cu siguranță, în casa lor, izolarea a fost mult mai bine tolerată. Așa da!