VIDEO | Cristina Pucean, dezvăluiri neașteptate! Dansatoarea neagă vehement relația cu Bogdan de la Ploiești
Cristina Pucean a făcut o serie de dezvăluiri, neașteptate, cu privire la relația pe care o are cu Bogdan de la Ploiești. Focoasa dansatoare a dat cărțile pe față și a vorbit, în premieră, despre vacanța pe care a petrecut-o cu cântărețul de manele.
Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean au atras în ultima perioadă atenția tuturor, după ce au apărut sărutându-se, în imagini postate pe rețelele de socializare. Cei doi au refuzat să vorbească despre natura relației lor, până în acest moment, însă, acum, blondina a lăsat de-o parte secretele și într-un live făcut pe TikTok a oferit informații care i-a șocat pe urmăritorii săi.
Cristina Pucean vorbește sincer despre relația cu BDLP
Deși au avut parte de foarte multă atenție, din partea publicului, Cristina Pucean și Bogdan de la Ploiești își dezamăgesc fanii, în legătură cu așa zisa lor povestea de dragoste. În urmă cu puțin timp, dansatoarea a făcut primele declarații despre relația pe care o are cu manelistul, negând vehement orice fel de implicare emoțională. Aceasta susține că sunt doar colegi și că se înțeleg de minune, dar nimic mai mult.
De asemenea, dansatoarea a lămurit și problema legată de vacanța în care a fost surprinsă alături de BDLP. Se pare că cei doi s-au întâlnit, întâmplător, în Dubai și au hotărât să petreacă ceva timp împreună. Fanii Cristinei Pucean au rămas uimiți în momentul în care aceasta a spus adevărul.
„Nu, chiar nu sunt cu el (n.r. Bogdan de la Ploiești). Sunt asumată, nu sunt cu el. Am tot evitat să vă răspund. Nu am fost în vacanță doar eu cu el. Ne-am întâlnit acolo. Am fost cu un grup de prieteni și vă dați seama că am făcut TikTok-uri împreună și poze că doar suntem colegi. Nu e vorba că nu vreau să afle lumea”, a declarat Cristina Pucean într-un live pe TikTok.
This browser does not support the video element.