Un tânăr din China a rămas paralizat de la brâu în jos, după ce s-a jucat pe calculator 20 de ore la un internet cafe. În timp ce medicii îl pregăteau să-l ducă la spital, el şi-a implorat să facă un lucru total nepotrivit în asemenea circumstanţe. Specialiştii au făcut un apel la cei care obişnuiesc să stea prea mult în faţa laptopurilor ca să se dueleze cu alţi internauţi în jocuri de ultimă generaţie şi au enumerat riscurile la care se expun.
Potrivit presei din China, tânărul a vrut să meargă la toaletă, moment în care şi-a dat seama că nu îşi poate mişca picioarele. Îngrijorat, el le-a spus prietenilor care îl însoţeau la acel internet cafe şi au fost chemată o salvare de urgenţă. În timp ce medicii îl pregăteau ca să poată să-l transporte la spital pentru mai multe investigaţii, tânărul chinez îşi implora prietenii să termine jocul în locul lui, titrază tabloidul britanic Daily Mail. Bărbatul, al cărui nume nu a fost făcut public, a rămas internat în spital.
O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea Nottingham Trent şi de la Universitatea Oulu din Finlanda a descoperit că dependenţa provoacă simptome precum stres cardiovascular, probleme ale sistemului nervos, tulburări de somn, dureri de încheieturi şi reducerea nivelului de activitate fizică.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii ar putea include dependenţa de jocuri în lista tulburărilor psihice din sistemul de clasificare a bolilor ce urmează să fie publicat în 2018, informează Agerpres, care citează Xinhua.