Un accident teribil a avut loc la Zagreb, în Croația. Un BMW a intrat cu 150 km/h într-o stație de taxare din localitate și a strivit, pur și simplu, familia unui celebru antrenor de tenis. Imaginile video în urma cărora șoferul vinovat care, de altfel, a scăpat nevinovat au fost făcute publice.
Totul s-a petrecut joia trecută, pe autostradă, când un BMW a intrat într-o Skoda care aștepta să treacă de bariere. Un cunoscut antrenor de tenis, soția sa și băiețelor lor în vârstă de 6 ani au fost striviți în mașină și au intrat imediat în comă.
În vârstă de 35 de ani, șoferul BMW-ului era drogat și vorbea la telefon în momentul accidentului. Croatul a fost arestat și dus în fața unui judecător.
Victimele Daniel Dobrenov, 38 de ani, cunoscut antrenor de tenis în Australia, Ungaria şi Serbia, soţia sa Ana, 38 de ani, şi băieţelul lor, Dominic. Cei trei tocmai îşi terminaseră vacanţa în Croaţia şi se îndreptau spre Ungaria, unde trăieşte familia antrenorului, potrivit observator.tv.
La 4 zile după accident, Daniel Dobrenov a ieşit din comă, dar soţia şi fiul lui sunt în continuare conectaţi la aparate.
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere sunt cumplite, BMW-ul strivind efectiv Skoda din faţa lui, care a fost proiectată într-un Audi.
https://www.facebook.com/vecernji/videos/481199115965775/?t=1