VIDEO Marea frică a dictatorului Ceaușescu. Un cunoscut istoric face dezvăluiri: „De ce s-a temut, n-a scăpat!”

Publicat: 11/04/2022 | 23:40

Prof. univ. Adrian Cioroianu, istoric şi fost ministru de Externe al României, a fost invitatul lui Marius Tucă la ediția specială ”Războiul din Ucraina”, transmisă live de Gândul. Acesta a vorbit și despre locul pe care Nicolae Ceaușescu îl are în istorie, devoalând care era marea frică a dictatorului, de unde susține istoricul că i s-a tras și sfârșitul. 

„Va fi un caz revăzut pentru că are anumite lucruri foarte interesante. Per ansamblu, perdant, dar nu poate aspectele pierderii au depins de el. Unele i-au fost servite din afară, cu sau fără știrea lui. Cel care l-a doborât pe Ceaușescu nu a fost Gorbaciov, dar au fost sovieticii. Din ’68, Ceaușescu nu se temea de germani sau de americani, el se temea de ruși.

Și de ce s-a temut, n-a scăpat. Ceaușescu, după ’68, se teme de sovietici și tot ce a făcut, a făcut cu o frică de sovietici. Și-a schimbat garniturile în jurul lui ca nu cumva să fie cârtițe sovietice, dar până la urmă tot l-au ajuns.”, conchide Adrian Cioroianu.

Află totul despre războiul din Ucraina doar la Marius Tucă Show pe gândul.romiscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

This browser does not support the video element.