VIDEO. Alex Velea, dezvăluiri picante la ProSport Live: „Dacă nu eram artist, aș fi făcut videochat”
În această dimineață, printre invitații de la ProSport Live s-au numărat și Alex Velea și frumoasa lui iubită, Antonia. Îmbrăcați lejer și cu poftă de viață, cei doi au discutat despre sport, despre viața de familie, dar și despre anumite aspecte pe care nu le-au mai făcut publice până acum!
Știm cu toții că Alex Velea este unul dintre cei mai iubiți artiști de la noi și nu este de mirare că acum, în perioada aceasta de izolare, îi lipsește tot ce ține de meseria lui. Cu toate acestea, Velea se bucură de momente frumoase în compania familiei și își împarte timpul între sport și copii. Stați, căci nici pe Antonia nu o neglijează!
În direct la ProSport Live, Alex Velea a fost întrebat ce carieră ar fi urmat, dacă nu ar fi fost artist. Pus pe șotii, acesta a mărturisit că ar fi ales să facă…videochat! Printre multe alte lucruri menționate, Alex Velea a mai spus că nu este un microbist, însă născut fiind în Craiova, știe ce înseamnă echipa CS U Craiova pentru fani și pentru orașul său.
„Nu sunt microbist, dar știu ce înseamnă Universitatea Craiova pentru orașul nostru și le doresc succes. N-am mai fost demult la meci. Nu avem timp de emisiuni, de televiziuni. Copiii i-am vândut. Când eram copii și ne-am gândit să facem treaba asta, nu ne-am dat seama ce sacrificii presupune această meserie.
Eu nici nu vreau să spun că sunt și în carantină, că o să creadă lumea adevărul. Aș fi făcut videochat! Mă ajută corpul și fața. Glumesc! Eu eram inginer, asta am făcut, Ingineria și Protecția Mediului” a spus Alex Velea.
Dar artistul nu este singurul care dat din casă! Antonia a dezvăluit și ea că i-ar fi plăcut să fie psiholog dacă nu alegea calea muzicii și că Alex Velea este cel care a îndrumat-o către sport.
„În această perioadă stăm cu copiii, facem antrenament…ne-am luat o bandă. Alex face mai mult cardio. Mă bucur că el m-a făcut să fiu pasionată de sport. Am zis că e genetic, că sunt ok, că arăt bine. După am înaintat în vârstă și am văzut că nu e chiar așa, că trebuie să mă duc la sală. Nu am nicio treabă cu fotbalul.
Dacă nu eram cântăreață, aș fi vrut să fiu psiholog” a spus frumoasa artistă, la ProSport Live.