Victorie spectaculoasă pentru FCSB la debutul în noul sezon al Ligii 1!
FCSB a debutat cu dreptul în noul sezon competițional al Ligii 1. Vicecampioana României a învins mai clar decât o arată scorul, 4-3 formația FC Hermannstadt într-un meci disputat la Pitești.
„Roș-albaștrii” au marcat prin Coman (min.23), Hora (min.30), Man (min.53) și Nedelcu (min.80), reușitele sibienilor purtând semnătura jucătorilor Tsoumou (min.45+1), Dandea (min. 57) și Debeljuh (min. 90+3).
Tehnicianul FCSB, Bogdan Andone, s-a declarat încântat de jocul echipei sale și a evidențiat plusul pe fază ofensivă a formației pe care o pregătește.
„Fără cuvinte. Cu un ochi râd, iar cu altul plâng. Am avut atâtea ocazii, dacă marcam 10 goluri cred că mai puteam marca încă cinci. Au fost acțiuni de atac foarte bune create, dar și o neșansă pe fază defensivă. Primul gol primit a fost un carambol, al doilea mingi deviate prin careu, golul 3 a fost sau nu a fost penalty, cei de la Sibiu vorbeau după meci că au fost surprinși de decizia arbitrului. Le-am spus jucătorilor mei că victoria e cea mai importantă, nu contează cât de bine jucăm, ci doar cele trei puncte”, a declarat Bogdan Andone, antrenorul principal al FCSB.
Acesta a ținut să laude evoluția nnou-venitului Ionuț Vână de la Viitorul, care i-a centrat perfect lui Nedelcu la golul de 4-2.
„Am discutat cu el din prima zi, mi-a spus că e pregătit. Cunoaște bine sistemul, se știe bine cu jucătorii, mă așteptam ca integrarea sa să fie rapidă. Știam că e executant bun de lovituri”, a conchis principalul formației FCSB.
Pentru FCSB urmează joi manșa retur din primul tur preliminar al Europa League din Moldova cu Milsami, duelul reluându-se de la scoruld e 2—0 pentru „roș-albaștri”.