Campioana CFR Cluj a plătit scump victoria pe care a bifat-o în runda a IV-a pe „Ilie Oană” din Ploiești, scor 2-0 (2-0) cu Chindia Târgovişte, grație golurilor marcate de de croatul Karlo Muhar (min. 27) şi ghanezul Emmanuel Yeboah (min.45+2).
Ardelenii au jucat ultima parte a meciului în dublă inferioritate numerică, Emmanuel Yeboah fiind eliminat în min. 66 pentru o intrare periculoasă la Adrian Ioniţă, în timp ce Gabriel Debeljuh a primit cartonaş roşu pentru lovirea cu cotul a lui Daniel Celea la un duel aerian (min. 79), la cinci minute de la introducerea sa pe teren.
„Mi se pare o decizie exagerată la Yeboah. Pentru a fi eliminare, chiar dacă un jucător joacă mingea, poate fi eliminat atunci când are răutate. Dacă are acea intensitate şi întinde piciorul, full contact pe adversar. Aici a avut intenţie doar să joace mingea, i-a fugit piciorul de sprijin şi nu a avut timp să retragă piciorul şi nicio clipă nu întinde piciorul ca să folosească talpa. Adversarul a venit în piciorul lui, s-au dus unul spre celălalt. N-a existat răutate şi talpa se duce în lateralul jucătorului. Trebuia să primească galben, clar. Debeljuh foloseşte braţul, dar e jenat de adversar cu antebraţul, dar trebuia să fie mai atent, pentru că are acea mişcare. E corect acordat de data aceasta. Mişcarea e din faţă în spate, e corectă decizia”, a declarat Cristi Balaj, potrivit orangesport.ro.
Eliminați cu Chindia, Cei doi atacanți ai campioanei vor rata astfel duelul de pe teren propriu din runda a V-a cu FC Botoșani, partida fiind programată de Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) duminică, 14 august, de la ora 18:30 în „Gruia”. De asemenea, eliminat pentru proteste în minutul 67, antrenorul Dan Petrescu, va fi doar spectator la partida cu trupa pregătită de Mihai Teja.